Maratonista Rebecca Cheptegei, care a fost stropită cu benzină și incendiată de fostul iubit, a fost înmormântată cu onoruri militare în Uganda.
Rudele Rebeccăi Cheptegei din Kenya s-au adunat pentru a-i cinsti memoria în jurul sicriului său în oraşul Eldoret, în Valea Riftului, aproape de locul în care locuia. Apoi, sicriul cu trupul ei neînsufleţit a trecut graniţa dintre Kenya şi Uganda, înainte de funeraliile programate în satul familiei sale, Bukwo, la aproximativ 380 de kilometri nord-est de capitala Kampala.
„Suntem extrem de trişti. Ca tată, a fost foarte dificil”, a declarat pentru AFP fostul ei soţ, Simon Ayeko, cu care avea două fiice.
Bărbatul a explicat că nu a putut să le dea vestea copiilor și că le va spune adevărul progresiv.
Rebecca Cheptegei a murit într-un spital kenyan după ce mai multe zile s-a luptat pentru viața ei. Sportiva a fost stropită cu benzină și incendiată de partenerul ei de viață.
În vârstă de 33 de ani, atleta a concurat cel mai recent la Jocurile Olimpice din Paris, unde s-a clasat pe locul 44. Nu se știe exact motivul pentru care Rebecca Cheptegei a fost incendiată de iubitul său cu benzină, însă a suferit arsuri pe 80% din corp.
Atacatorul şi partenerul ei, Dickson Ndiema Marangach, în vârstă de 32 de ani, a fost, de asemenea, grav ars şi a murit la spital.
Moartea atletei a provocat un val internațional de omagii și indignare.
CITEȘTE ȘI: